Ares
ARES – deși pentru mulți pare un brand relativ nou, de fapt, acum se văd fructele unei munci de 25 de ani. Azi ARES este un brand românesc cunoscut în toata România dar și în Ungaria, Croația, Slovenia, Slovacia și alte țări est-europene, pentru o gamă foarte variată de produse bărbătești.
Povestea brandului ARES este o poveste de familie ce a început în anul 1997. Tineri absolvenți de facultate fiind, dar și cu o înclinație spre afaceri pe de o parte și spre industria textilă pe de altă parte, am pus bazele unui business care implică atât producția cât și distribuția produselor proprii. În scurt timp, distribuția produselor s-a extins în toată Transilvania iar după câțiva ani a cuprins toată România având o colaborare cu peste 800 de magazine în toată țara. Extinderea a continuat peste granițe prin deschiderea unui showroom en-gros în Budapesta de unde produsele noastre sunt vândute en gros în mai multe țări est-europene. Am pus bazele unei rețele de distribuție prin flota proprie de mașini în Ungaria, astfel numărul colaboratorilor în ultimii ani s-a mărit cu încă 300 de magazine în Ungaria și celelalte țări est europene.
Produsele noastre sunt apreciate ca fiind de o calitate peste medie la un preț accesibil având, astfel, cel mai bun raport calitate preț de pe piața est-europeană, dar ceea ce ne face speciali însă este că am promovat produse unice pe piață. Astfel, ne mândrim că suntem singurii producători de cămăși din fibră de bambus în această parte a Europei – fibra de bambus fiind una dintre cele mai apreciate, fiind atât o țesătură cu proprietăți deosebite dintre care cea mai importantă este proprietatea antibacteriană, cât și pentru faptul că această fibră este ECO-friendly. Astfel, nu doar propunem consumatorului un produs care cu siguranță îl va face să se simtă mult mai confortabil fizic, ci chiar mai mult, îi dăm posibilitatea să contribuie la protejarea mediului înconjurător, ceea ce ne aduce tuturor o satisfacție deosebită prin protejarea viitorului copiilor noștri.
Putem spune că viitorul este deja planificat pentru brandul nostru, și acesta a început prin deschiderea primelor magazine proprii unde putem direct relaționa cu clienții noștri de unde vom putea primi un feedback exact și prompt pentru a ne putea perfecționa produsele în concordanță cu dorințele clienților.
Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă așteptăm cu drag de fiecare dată!