Noaptea Cercetătorilor Europeni

Pășește într-un Univers Științific la Noaptea Cercetătorilor, eveniment ce se desfășoară în toată Europa, în data de 30 septembrie 2022 – programul evenimentului accesând butonul de mai jos👇
Curiozitatea ne îndeamnă să cercetăm și să descoperim încă din primele clipe ale vieții, iar unii dintre noi ne dorim constant să înțelegem cu adevărat esența lucrurilor! Așa cum știm, încă de când eram mici, laboratoarele de cercetare sunt locurile unde se ascund cele mai interesante procese de cunoaștere. Și pentru că toată lumea vrea să vadă ce fac oamenii în halat alb din spatele ușilor, Noaptea Cercetătorilor Europeni vă aduce vă așteaptă pe 30 septembrie, în Atrium Mall, între orele 17:00-22:00, et. 2, zona food court.
Cei mici vor avea ocazia să experimenteze cot la cot cu oamenii de știință, să vadă ce se ascunde în spatele celor mai fascinante fenomene naturale și, de ce nu, să afle dacă în viitor vor putea și ei să îmbrace uniforma cercetătorilor.

Cei mari vor putea și ei să pătrundă în fascinanta lume a prezentărilor laboratoarelor de chimie și de fizică, și nu numai, unde se vor prezenta explicații științifice pentru lucruri aparent simple sau inexplicabile și vor descoperi soluții pentru cele mai comune problemele cotidiene. În plus, vor avea ocazia să se retrăiască amintirile din laboratorul de chimie din anii școlii, având posibilitatea să se joace din nou cu eprubetele pline de „substanțe magice”.
Și pentru că „știința e în tot și-n toate”, așa cum auzeam de la profesorii noștri, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 va aduce, în persoană, cei mai cunoscuți inventatori ai unor sisteme medicale apreciate la nivel mondial. Pe lângă toate aceste experimente și demonstrații, Noaptea Cercetătorilor Europeni va avea o mulțime de concursuri cu adevărat antrenante.
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Proiectul se adresează minților curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activități științifice şi educative.

Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 și a atras până acum peste 1.5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de știință șansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul științei și oamenii din spatele experimentelor.
Ne vedem la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022! Intrarea este liberă.

Program Noaptea Cercetătorilor Europeni

Program:

Email:

Telefon:

Localizare